Ser facial antioxidant, anti-age

Ingrediente

Descriere

Este un ser pentru ten, prețios, anti-age. Deși are o consistență uleioasă, intră ușor în piele și nu lasă senzație grasă.

Uleiul de jojoba este un ulei deosebit, cu o compoziție foarte asemănătoare sebumului uman, având astfel o compatibilitate foarte bună cu pielea și părul. Pătrunde ușor în piele și nu lasă peliculă grasă. Este potrivit pentru toate tipurile de ten. Este hidratant, menține echilibrul hidrolipidic al pielii. Menține suplețea și elasticitatea pielii, echilibrează secreția de sebum, atenuează ridurile, întârzie îmbătrânirea cutanată. Ajută la îngrijirea pielii afectate de eczeme, iritații, dermatite.

Uleiul din semințe de struguri este un ulei ușor, pătrunde repede în piele, fără a lăsa senzație grasă. Regenerează și restructurează țesutul cutanat. Este emolient, antioxidant, nutritiv.

Uleiul de avocado are multiple beneficii asupra pielii, fiind regenerator, nutritiv, anti-age, atenuează inflamațiile pielii. Îngrijește delicat pielea buzelor și a ochilor. Este potrivit, în special, tenului cu tendință de uscare, matur, devitalizat.

Pantenolul (provitamina B5) este cunoscut pentru efecut calmant, reparator, hidratant și antiinflamator al pielii. Calmează pielea afectată de iritații, este cicatrizant, ajută la repararea leziunilor cutanate, reduce mâncărimile. Menține hidratarea pielii reducând procesul de deshidratare. Este util oricărui tip de ten, prin îngrijirea pielii sensibile, fragile, iritate, deteriorate. Îngrijește pielea expusă la soare.

Vitamina E (tocoferolul) este un puternic antioxidant, cu efect anti-age, regenerator și protector, calmant și antiinflamator. Protejează pielea de efectele dăunătoare ale factorilor de mediu. Accelerează vindecarea arsurilor, eczemelor, este utilă pielii înainte și după expunerea la soare.

Vitamina A este o vitamină esențială pielii. Reglementează creșterea celulelor epidermei, intervine în procesul de keratinizare, echilibrează toate funcțiile pielii intervenind chiar în diviziunea celulară, în ADN-ul celular. Stimulează sinteza colagenului, îmbunătățind astfel elasticitatea pielii și întârziind semnele de îmbătrânire cutanată.

Bisabololul este un activ cosmetic cu reale beneficii asupra pielii. Repară, calmează, cicatrizează, este antiinflamator și antibacterian, reduce roșeața pielii, îmbunătățindu-i textura și calitatea. Îngrijește delicat pielea buzelor, pielea sensibilă a copiilor, pielea iritată în urma expunerii la soare, calmează pielea după epilare sau ras.

Uleiul esențial de lemn de trandafir este recomandat tenurilor mature cu tendință de uscare, lipsite de vitalitate. Are efect de regenerare celulară și antirid.

Uleiul esențial de palmarosa este antibacterian și antifungic de excepție, regenerator cutanat, cicatrizant, tonic, anti-age.

Mod de utilizare

Se aplică doar seara, pe tenul igienizat, umed. Uleiurile aplicate simplu pe piele au tendința de a usca tenul, de aceea e nevoie și de o componentă apoasă pentru a fi emoliente. Acesta este motivul pentru care serul se aplică pe pielea umedă.

Se pun în palmele umede 3 – 4 picături de ser și se masează uniform tenul, cu mișcări blânde, până la absorbția completă.


Cantitate: 10 ml
Preț: 40 lei